Muzeul satului - punct de reper al artei traditionale

     Muzeul Satului Branean, organizat în urma cu peste patru decenii în parcul din vecinatatea castelului, reliefeaza evolutia arhitecturii populare traditionale din satele zonei Bran, în raport cu ocupatiile de baza, cresterea vitelor si lucrul la padure, împletite cu agricultura, industria casnica de prelucrare a lânii si mestesugurile legate de prelucrarea lemnului.

     Conceput ca muzeu în aer liber, Muzeul Satului Branean prezinta principalele tipuri de gospodarii si locuinte, anexe gospodaresti, constructii economice si instalatii de prelucrarea lemnului si a tesaturilor de lâna, actionate hidraulic. Gospodaria specifica asezarilor de tip risipit din zona Bran este gospodaria cu ocol întarit, reprezentata în muzeu de „casa cu curte” din satul Pestera, datata 1843, potrivit inscriptiei de pe grinda din „casa mare”. Gospodaria este alcatuita din casa de locuit cu patru încaperi (casuta – camera de locuit, casa mare, celarul si tinda), grajdurile (adaposturi pentru vite) si fierbatoarea cu cuptor de copt pâinea. Casa de locuit este legata de anexe printr-o polatra, care închide curtea si serveste ca spatiu pentru adapostirea atelajelor si uneltelor. Cel de al doilea tip de gospodarie cu curte, caracteristic satelor branene Poarta, Sohodol si Predeal (Predelut) este gospodarie pe trei linii, reprezentata în muzeu de „Casa Clinciu”, din satul Poarta alcatuita din casa de locuit si sura, asezate pe doua laturi ale curtii legate între ele pe cea de a treia latura printr-o polatra. Gospodaria este semnificativa pentru evolutia constructiv – arhitecturala a gospodariei branene si a interferentelor etno-culturale din sud-estul Transilvaniei prin aparitia surii ca aport cultural al populatiei germane, colonizata în Tara Bârsei, în Evul Mediu.

     Locuinta braneana este reprezentata în muzeu în întreaga evolutie tipologica de la casa monocelulara, tipul cel mai vechi, transformata în timp în locuinta temporara, la casa cu doua încaperi cu tinda rece la care, în secolul al XIX-lea se adauga cea de a treia încapere, „casa mare” (camera curata) dând nastere casei cu trei încaperi cu tinda pe mijloc. Locuinta cu doua încaperi cu tinda rece este reprezentata în muzeul în aer liber de casa din Sohodol, de la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Casa cu trei încaperi, cu tinda pe mijloc este întâlnita în Muzeul Satului Branean în doua variante care diferentiaza tipologic locuintele din cele doua subzone ale Branului; casa cu tinda pe mijloc , cu crosnie (un spatiu adosat casei si destinat adapostirii vitelor) specifica satelor de sus ale Branului, Fundata, Sirnea, Pestera, Magura, Moeciu, Simon si casa cu tinda pe mijloc fara crosnie, tipica satelor de jos ale Branului - Predeal, Sohodol, Poarta - în care apare sura, ca anexa a gospodariei, cu functie mixta, servind ca adapost pentru vite si spatiu pentru îmblatirea si depozitarea cerealelor, ca expresie a caracterului mixt al ocupatiilor: cresterea vitelor si agricultura.

     Tipurile de locuinta reprezentate în Muzeul Satului Branean sunt completate cu locuinta anexa, provenind din satul Moeciu de Sus, având functia de spatiu pentru prepararea hranei dar si de locuinta pentru generatia în vârsta si cu locuinta temporara, din satul Podul Dâmbovitei, apartinând zonei Muscel, zona care a întretinut permanente contacte culturale cu Branul. Anexele locuintei sunt preponderent legate de cresterea vitelor, ocupatie de baza a locuitorilor satelor branene si o agricultura redusa la nevoile de consum ale gospodariei. Constructiile sunt concentrate într-un complex pastoral, alcatuit din: sura din satul Simon, cu grajduri pentru vite si aria surii, un spatiu pentru îmblatitul cerealelor, stâna din muntele Vladusca servind ca atelier pentru prelucrarea laptelui si adapost pentru ciobani pe timpul verii, când vitele, strânse în turme, sunt deplasate în spatiul pastoral destinat pasunatului si stâna „de telemea”, din sesul Tarii Bârsei unde „economii de vite” braneni duceau turmele la pascut de la „strânsul oilor”, la „Sf. Gheorghe” (23 aprilie) pâna la sfârsitul lunii mai când urcau la stânele din golul alpin.

     Un alt sector al Muzeului Satului Branean reliefeaza evolutia tehnicilor de prelucrare a materilor prime de baza lâna si lemnul, prin prezentarea principalelor tipuri de instalatii de tehnica populara: piua, dârsta si joagarul actionate de forta apei. Piua pentru îngrosat si finisat postavul destinat confectionarii pieselor de îmbracaminte este asociata cu daracul pentru scarmanitul lânii si obtinerea caierului care, tors (cu furca sau la „roata de tors”), este folosit la tesutul textilelor de interior si al pieselor de port popular. Instalatia, datând de la sf.sec.al XIX-lea a fost transferata în muzeu, din satul Cheia, de pe valea Moeciului, cursul de apa cu debit optim pentru punerea în miscare a instalatiilor de tehnica populara. Dârsta, asociata cu vâltoarea, expusa în muzeul în aer liber, dateaza din secolul al XVIII-lea si a apartinut mai multor generatii din familia Ghica (Gata) din satul Moeciu de Jos, vestita pentru practicarea transhumantei pastorale. Instalatia pusa în miscare de roata verticala hidraulica, consta dintr-un cos (val) de lemn prevazut în interior cu pene. Tesatura de lâna, introdusa în cosul învârtit de roata este îngrosata dupa care, pusa pe cos trece prin leasa de maracini pentru a fi scamosata. Vâltoarea serveste la îngrosatul si spalatul tesaturilor de lâna.

     Trecerea de la tehnicile traditionale, manuale, de prelucrare a lemnului la cele „industriale” în faza incipienta este reliefata de Joagarul transferat din satul Simon, întâlnit în documentele medievale sub numele de „moara de scânduri”. Imaginea satului branean de altadata este sugerata si de fântâna cu cumpana din satul Sohodol, folosita pentru alimentarea cu apa a pospodariei, transportata uneori de la mare distanta cu botele de lemn, cumpanite pe cobilita. Arhitectura braneana apartine inelului arhitecturii lemnului situat de o parte si de alta a arcului carpatic. Constructia este asezata pe o temelie de piatra, peretii sunt din bârne de brad, asezate în cununi orizontale, îmbinate la capete în „cheotoare”; bârnele sunt lipite cu lut si varuite în albul varului obtinut prin arderea (calcinarea) calcarului; acoperisul este în patru „ape” (tipul cel mai vechi) si în doua „ape” începând din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Învelitoarea acoperisului este din sindrila cu „scoc”, din brad, obtinuta prin despicarea trunchilor de brad cu toporul. Arhitectura braneana se caracterizeaza prin proportii ideale între perete si acoperis, de ½ , înaltimea acoperisului încadrând armonios casa în peisajul montan si prin asimetrie la tipul mai vechi exprimata în plan prin dimensiunile diferite ale încaperilor si amplasarea intrarii, lateral, în dreptul tindei asa cum o întâlnim la casa din Sohodol cu doua încaperi. Trecerea la planul cu trei încaperi al locuintei, cu tinda pe mijloc prin care se face intrarea în casa, marcheaza si trecerea la forme simetrice, întâlnite în Muzeul Satului Branean la casele din Sohodol si Moeciu de Sus.

     Arhitectura interioara a casei branene se caracterizeaza prin tavanul în lemn, cu grinzi aparente, pe care întâlnim decorul crestat, cu elemente geometrice si florale stilizate precum si inscriptia cu numele mesterului si anul în care a fost ridicata constructia. Peretii sunt lipiti cu lut si varuiti, iar pardoseala (podina) este din scândura de brad, mai rar „pomesteala” de lut.

     Interiorul locuintei branene constituie un ansamblu care reflecta functiile pe care le îndeplineste locuinta: adapostul încalzit al omului, spatiul în care oamenii manânca si dorm, desfasoara activitati casnice, primesc oaspetii în vizitele curente, tin sezatorile, într-un cuvânt îsi traiesc viata cotidiana în toata complexitatea ei. La compozitia interiorului participa sistemul de încalzit si de preparare a hranei, mobilierul si piesele de decor (textile, ceramica, icoane). Amplasarea în spatiu a acestui ansamblu se face pe baza a doua criterii: functional si decorativ. Împartirea functionala a locuintei se face pe colturi: a) coltul cu sistemul de încalzit si de preparare a hranei b) coltul cu patul; c) coltul cu masa; d) coltul usii cu blidarul de vase.

     Remarcabil este sistemul de încalzit si de preparare a hranei numit cu termenul vatra, de origine dacica, preluat si de popoarele vecine si care se pastreaza în forma si functionalitatea initiala pâna la sf. sec.al XX-lea când locul ei este luat de soba de caramida, cu cuptor. Semnificativa pentru fazele de dezvoltare ale satului branean este si evolutia mobilierului (lada, masa, lavita, cuier) de la cel din lemn de fag, cioplit, cu decor crestat realizat de dulgherii care construiau si casa, la mobilierul din lemn de brad, pictat, lucrat de tâmplari, formati în mediul mestesugaresc urban. O data cu aparitia camerei curate (casa mare) în planul locuintei branene la sf.sec.XIX se trece la o noua faza de evolutie a interiorului în care accentul va fi pus pe împodobirea locuintei. În satele Branului interiorul locuintei va capata o forma complexa, o îmbinare a interiorului transilvanean (cu registre suprapuse, bine conturate si cu o cromatica redusa, specific Tarii Oltului) cu cel muntenesc, caracterizat prin abundenta tesaturilor colorate de lâna, groase, care acopera întregul perete, tipic zonei Muscel.

     Primul registru îl formeaza mobilierul (lazi, lavite, pat, masa) asezat pe colturi, dupa cum am aratat mai sus; la marginea de sus a peretilor cuierele pictate pe care atârna cani de sticla, cancee si stergare formeaza cel de-al doilea registru; cel de al treilea registru decorativ îl formeaza spatiul dintre cuiere si mobilier, acoperit de o foaie vargata de tesatura, mai târziu de o velinta în „roate”, întrerupt de ferestre între care este amplasata o icoana. Decorul interiorului locuintei branene este întregit de stergare strânse la mijloc sub forma de fluture în jurul icoanelor si oglinzilor sau peste zavada si velinta. În acest decor de interior branean întâlnim doua sisteme care subliniaza si în acest plan interferentele culturale transilvanene cu cele muntenesti si anume decoratia partii superioare a camerei specifica sistemului de amenajare transilvanean si textilele decorative policrome, forma de fixare a servetelor, obiceiul de a suprapune peste covorul de pe perete o oglinda, fotografii si icoane, care apropie acest interior de cel al Munteniei. În evolutia interiorului casei branene, servetele trec de la decorarea cu vargi simple la modelele florale cusute; tesaturile de lâna evolueaza spre velinta de la jumatatea sec. al XX-lea în care întâlnim decorul geometric si spre covorul cu motivul floral, o influenta a tesaturilor de Moroeni care, în cele din urma se aplica în forme baroce, pe fond negru. Se remarca înclinatia spre un colorit viu, însotita treptat si de abandonarea tehnicilor traditionale de vopsit cu culori vegetale. Se introduce galbenul, portocaliul, violetul, iar mai târziu albastrul deschis si verdele, culori realizate cu „vopsele de pravalie”.

     De la jumatatea sec- al XX-lea, la început în satul Poarta se raspândeste covorul „în roate”, pe fond maro (maroul). Mobilierul pictat dispare treptat începând din aceeasi perioada, fiind înlocuit cu mobilierul orasenesc si în ultimele decenii cu cel de fabrica. Sinteza a evolutiei asezarilor branene, muzeul în aer liber de Bran ofera publicului vizitator imaginea unui muzeu viu prin prezenta creatorilor populari veniti din diferite zone etnografice ale tarii. Sunt prezenti mesteri olari din Horezu si Corund, creatori de instrumente populare din Muscel si Covasna, creatoare populare în domeniul textilelor si portului popular din zona Huedinului, cojocari si tesatoare din Bran, cioplitori în lemn din Vâlcea, Muscel si Dâmbovita si altii care prin activitati demonstrative legate de mestesugul pe care-l practica ofera un spectacol de muzeu în care traditia se integreaza în noul model cultural ce se contureaza la contactul cu valorile culturale universale.