Castelul Bran

CASTELUL BRAN (1377-1920)

<< BACK

    Cetatea Bran a fost construita pe o stanca situata intre Magura si Dealul Cetatii, pozitia sa asigurand o panorama deosebita atat spre valea si dealurile Moeciului cat si spre tara Barsei. Necesitatea construirii cetatii a fost impusa din considerente de ordin strategic si economic. Cele strategice reliefate de expansiunea imperiului Otoman, care la jumatatea secolului XIV-a ajuns sa ameninte granitele de sud-est ale Transilvaniei; cele economice date de drumul comercial ce trecea pe aici, unul din cele mai importante cai de acces ce lega Transilvania de tara Romaneasca. Toate aceste argumente l-au determinat pe regele maghiar Ludovic I de Anjou sa i-a masuri de consolidare a trecatorii Branului. Cointeresati de ridicarea cetatii au fost si brasovenii dornici sa-si consolideze pozitia geografica, pe de o parte si cea economica prin supravegherea drumului comercial ce trecea prin trecatoare, pe de alta. Aceste actiuni comune se concretizeaza la 19 noiembrie 1377 cand Ludovic I de Anjou acorda brasovenilor privilegiul de a construi cetatea „nesiliti si neconstransi ci de buna voie au promis in mod generos si unanim de a construi un nou fort in Bran, de a-l face cu propriile lor osteneli si cheltuieli si de a taia padurea acolo in lung si-n lat.” Remarcabil a fost faptul ca la moartea regelui maghiar in 1382 cetatea era deja terminata.

    La finalizarea constructiei, cetatea intra in proprietatea regalitatii maghiare care instaleaza aici o garnizoana de mercenari formata din arcasi si balistari. Pentru nevoile cetatii regele ii acorda un domeniu format din satele Baciu, Cernatu, Satulung, Turches, Tarlungeni, Zizin, Purcareni, Crizbav, Apata, Zarnesti si Tohan (ultimele doua pana in 1395) cu dreptul de folosire a padurilor si apelor, a vanatorii si pescuitului, folosirea fanetelor si a campurilor comune. Regalitatea maghiara isi aroga dreptul de a numi la conducerea cetatii un castelan. Aceasta prerogativa a fost incredintata uneori comitelui secuilor, functie detinuta in majoritatea cazurilor de Voievozii Transilvaniei. Totusi prin actul din 1380 se precizeaza ca, in general, un sas poate fi numit pe aceasta functie.

    Castelanul indeplinea atributiuni militare (de comanda a garnizoanei, de organizare a supravegherii granitelor) si functii administrativ-jurisdictionale el controland veniturile rezultate atat din obligatiile locuitorilor domeniului conferit cat si din alte activitati economice, care se cuveneau Brasovului in calitate de stapan. in acelasi timp, in apropierea cetatii, s-a construit un punct de vama unde se percepea taxa de 3% din valoarea marfurilor care erau tranzitate pe drumul comercial ce lega Transilvania de tara Romaneasca.

    La inceputul secolului al XV-lea, ca rod al colaborarii dintre regele maghiar Sigismund de Luxemburg si domnul muntean Mircea cel Batran, in politica antiotomana, cetatea Bran este data in posesie voievodului muntean si urmasilor sai in scopul consolidarii granitei transilvano-muntene. Cu aceasta ocazie vama de la poalele cetasii a fost mutata la Brasov. Mircea cel Batran a inlocuit castelanul cu unul din parcalabii sai, insarcinandu-l cu supravegherea drumului comercial. La 6 august 1413 acorda brasovenilor cunoscutul privilegiu comercial prin care se intareste ”asezamintele ce le-au avut de la stramosi pentru vama prin targurile din tara Romaneasca si pe drumul de la Brasov prin trecatoarea Branului pana la Braila”. Urmasii lui Mircea cel Batran nu respecta privilegiile comerciale conferite brasovenilor fapt ce-i determina pe acestia sa se planga regelui maghiar. Aceasta situatie coroborata cu insistentele atacuri turcesti (culminand cu cel din 1421 in care turcii jefuiesc tara Barsei) il determina pe Sigismund de Luxemburg sa incredinteze, la 3 februarie 1426, cetatea Branului principelui Transilvaniei insarcinandu-l pe acesta cu numirea castelanului. in schimbul acordarii de noi privilegii brasovenilor, acestia aveau obligatia sa aprovizioneze cetatea cu alimente si sa informeze principele transilvan in cazul iminentei pericolului turcesc. in vara anului 1427 se pare ca Sigismund vine personal la Bran pentru a examina fortificatiile, dar cu toate masurile luate, turcii patrund in 1436 prin trecatoarea Branului in tara Barsei jefuind-o din nou.

    In vara anului 1441 turcii initieaza o noua incursiune in Transilvania dar sunt infranti in regiunea Branului de Iancu de Hunedoara, principe al acestei provincii, care a acordat o ate style="margin: 5px 5px 5px 5px;"ntie deosebita cetatii Branului si drumului comercial ce trecea pe aici, confirmand vechiul privilegiu comercial acordat brasovenilor de Mircea cel Batran si intarit de Sigismund. in primele luni ale anului 1459 prin Bran patrund ostile lui Vlad tepes, domn muntean, care ataca Brasovul arzand suburbiile si vechea biserica din Bartolomeu; actiune intreprinsa in urma unui litigiu comercial pe care domnul tarii Romanesti il avea cu negustorii brasoveni. Tot prin Bran au trecut si ostile principelui stefan Bathory pentru a sprijini pe Vlad tepes in cea de-a doua sa domnie (1456-1462). Abuzurile comise de catre castelanii cetatii Bran care stanjeneau activitatea comerciala a orasului Brasov, devenit unul din cele mai importante centre comerciale ale Transilvaniei, i-au determinat pe brasoveni sa incerce sa intre in posesia acesteia. Pentru realizarea acestui scop, brasovenii trebuiau sa aiba pe langa aprobarea regelui, adevaratul proprietar si consimtamantul principelui transilvan, care fiind insarcinat cu apararea granitelor in calitate de comite al secuilor, exercita si autoritatea militara asupra cetatii Bran. intelegerea se pare ca a avut loc numai intre brasoveni si regele Ungariei Vladislav II Jagello iar la 1 ianuarie 1498 acesta din urma zalogeste singur cetatea Bran brasovenilor ”impreuna cu toate posesiunile si drepturile ei de folosinta” pe timp de zece ani contra sumei de 1000 florini. La expirarea acestui termen in 1508 regele maghiar reanoieste, pe inca douazeci si cinci de ani, zalogirea domeniului si cetatii Bran, orasului Brasov. La sfarsitul acestei perioade, regalitatea, trebuia sa plateasca brasovenilor suma de 6300 florini, drept rascumparare; in caz contrar fortificatia ramanand in posesia Brasovului. in 1513 regele Vladislav II Jagello emite un act prin care scoate cetatea Bran de sub jurisdictia principelui Transilvaniei si o da brasovenilor spre „administrare si pastrare” timp de douazeci si cinci de ani, cu conditia ca acestia sa fie intotdeauna credinciosi regelui si sa asigure pastrarea cetatii si intretinerea iscoadelor in Turcia. Prin acest act Brasovul intra in posesia cetatii si domeniului Bran cu drepturi depline de posesor.

    Trecerea cetatii Bran in stapanirea Brasovului a adus, pe langa sporirea obligatiilor iobagilor si o inasprire a lor, impotriva carora acestia se plang si se ridica adesea. In plus, printr-o hotarare a regelui care dateaza de la inceputul secolului al XVI-lea, ei erau obligati sa presteze serviciul militar in folosul orasului Brasov si in caz de nevoie, sa se prezinte sub arme la cererea acestuia. Acest fapt generand fuga iobagilor din satele domeniului Bran. Situatia coincide cu revolta taranilor transilvaneni din 1514. Iobagii de pe domeniul Bran refuza sa se ridice impotriva rasculatilor -asa cum arata intr-o scrisoare adresata voievodului Transilvaniei, regele Ungariei- si, pe deasupra, ”refuza sa achite cetatenilor nostri brasoveni chiar taxa lor obisnuita. Din aceasta mare nesupunere a lor putin a lipsit de a se ivi in insasi orasul nostru Brasov si tara Barsei o rascoala in poporul de rand.” Atitudinea taranilor braneni a contrariat conducerea orasului Brasov, care, la inceput n-a indraznit sa i-a nici o masura, asteptand deznodamantul rascoalei. Abia dupa reprimarea acesteia, au indraznit brasovenii sa se adreseze regelui, cerandu-i sprijinul. La porunca regelui, Ioan Zapolya, principele Transilvaniei, a pornit spre Brasov pentru a pedepsi pe rasculati. in urma acestei actiuni, Brasovul, a fost repus in drepturi prin forta armelor. in aceasta actiune politica a Brasovului a fost, cum era de asteptat, implicata si cetatea Branului. Astfel, la inceput, dupa deznodamantul de la Mohacs, brasovenii sprijinind pe Ferdinand de Austria, au adoptat o atitudine ostila fata de Ioan Zapolya, care reusise sa ia in stapanire Transilvania. Asa se explica de ce, cand Laudat, comandantul ostilor muntene, incercand sa treaca in Ardeal pentru a veni in ajutorul lui Ioan Zapolya, in 1529, s-a izbit de rezistenta garnizoanei cetatii Bran, condusa de castelanul Ioan Hock. Desi asediul a durat mai multe zile, cetatea nu a putut fi cucerita. in anul urmator cetatea Bran rezista si in contra lui Mehmed Beg, oprind incercarea Turcilor de a patrunde in Transilvania in sprijinul aceluiasi Ioan Zapolya. in 1531 brasovenii, vazand ca rezistenta lor impotriva lui Zapolya le aducea prejudicii, trec de partea acestuia, depunand juramant de credinta. in schimbul lor principele le intareste vechile privilegii, dandu-le si posesia padurilor din Buzaul ardelean.

    Si dupa anul 1541, cand Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate turceasca, cetatea Bran ramane in continuare in posesia Brasovului. Iobagii de pe domeniu, insa, sunt supusi la plata haraciului turcesc pana in anul 1602, cand principele o suspenda in favoarea brasovenilor. Mihai Viteazul, in calatoria sa spre Alba Iulia din decembrie 1596 a folosit drumul Branului, sotia sa, se pare, ramanand in cetate trei zile. Fiul lui Mihai Viteazul, Nicolae Patrascu, in 1600, pentru a pedepsi pe brasoveni, care se revoltasera impotriva stapanirii domnului muntean, incearca sa patrunda pe la Bran in tara Barsei. Neputand cuceri fortificatiile cetatii Bran, au fost nevoiti sa se retraga.

    In deceniile urmatoare, principele Transilvaniei, Gabriel Bathory, ocupand temporar cetatea Branului, a contestat Brasovului drepturile asupra ei. Aceasta actiune a adus brasovenilor mari prejudicii, atat de natura economica, prin intreruperea comertului cu tara Romaneasca, cat si de natura politico-militara. in anul 1613 brasovenii, in urma unei intelegeri cu Gabriel Bathory ajung din nou in posesia cetatii Bran. in acelasi an, in timpul campaniei armatei turcesti condusa de Ali Pasa Maghiaroglu, campanie de instalare a lui Gabriel Bethlen ca principe al Transilvaniei, Pasa cere castelanului Branului sa opreasca cu tunurile trecerea “sultanului tatarasc” pe acolo. Tendinta permanenta a Brasovului de a se amesteca in politica Transilvaniei il determina pe Gabriel Bethlen (devenit intre timp principe) sa puna problema verificarii titlurilor juridice de posesiune asupra cetatii Bran si domeniului respectiv. in 1625 principele transilvan se va invoi sa-i lase pe brasoveni in posesia cetatii si domeniului Bran. in primavara anului 1651 in ziua de 25 aprilie, Brasovul incheie cu principele Transilvaniei Gheorghe Rackoczi II un contract de vanzare-cumparare prin care orasul cumpara ”cu drept de veci si in mod irevocabil” cetatea si domeniul Bran ce cuprindea satele branene ce apartineau de castel, precum si comunele: Purcareni, Zizin, Tarlungeni, Satulung, Cernatu, Turches, Bacifalu, Crizbav si Apata, devenind proprietar cu drepturi depline asupra acestora. in schimbul cedarii proprietatii asupra cetatii si domeniului, brasovenii mai trebuiau sa renunte, pe langa suma datorata de Vladislav II si la suma de 11000 florini (data Fiscului) impreuna cu o serie de sate aflate pana atunci in posesia lor. Contractul de vanzare-cumparare al domeniului Bran a fost confirmat de Staturile transilvanene prin legea Approbatae constitutiones regni Transsilvaniae III titlul 82, articolul I. Dupa o lupta, dusa cu perseverenta, timp de peste o suta cincizeci de ani, orasul Brasov a reusit sa-si consolideze, drepturile juridice asupra Branului.

    La sfarsitul secolului al XVII-lea, in urma infrangerilor suferite de catre turci, mai intai la asediul Vienei, in anul 1683 apoi la Zenta in 1687 Transilvania intra in stapanirea Imperiului Habsburgic. intrucat prin “Diploma Leopoldina” din 1691 au fost confirmate toate privilegiile si donatiile facute de catre principii Transilvaniei, recunoscandu-se vechile legi ale tarii, vechile statorniciri administrative si judecatoresti, mentinerea sasilor si secuilor in posesia privilegiilor lor din vechime, astfel si orasul Brasov ramane in continuare proprietar asupra cetatii si domeniului Bran, conform contractului din 1651. Politica economica si strategia militara a Habsburgilor, in secolul al XVIII-lea, au dus la limitarea rolului cetatii, au stanjenit pe brasoveni in comertul cu tara Romaneasca, impiedicand chiar si exercitarea atributiunilor castelanilor in teritoriul Branului. Astfel, la 1 mai 1706 vama de la Bran este trecuta in administrarea unui tricesimator (vames), functionar al tezaurariatului statului austriac, care pe langa atributiunile de percepere a taxelor vamale, a preluat de la castelani, plaiurile si potecile dintre muntii Bucegi si Piatra Craiului pentru a impiedica atat activitatea comerciala ilicita cat si traversarea ilegala a frontierei. in acelasi scop, statul austriac a constituit dea lungul Carpatilor un cordon sanitar, infiintand la jumatatea secolului al XVIII-lea un oficiu de carantina la Bran. Pentru a intari trecatoarea Branului, in anul 1723, dupa cum rezulta dintr-o inscriptie de pe zidul interior, castelul a fost renovat. Functiile fundamentale ale cetatii au fost reduse, practic, la cele de sediu al administratiei domeniale si de resedinta a castelanului. Totusi era o resedinta fortificata ce putea raspunde eventual, unui posibil atac. Cu toate aceste impedimente cetatea Bran a continuat sa fie mentionata in cronici si totodata sa-si exercite partial rolul militar. Carol al XII-lea, regele Suediei, in urma infrangerilor suferite in Rusia, trece in drum spre tara sa pe la Bran, impreuna cu ostile sale refugiate la turci. in anul 1737 un corp de armata austriac trece pe la Bran atacandu-I pe turcii aflati la Campulung. in contextul razboiului ruso-austro-turc din 1787, trecatoarea Branului a fost invadata de ostile musulmane, care au atacat cetatea, dar nu au putut-o cuceri. Accentuarea crizei economice din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, a determinat statul austriac sa inaspreasca fiscalitatea introducand asa numitele “urbarii” si la Bran. Secolul al XIX-lea a adus insa, declinul si al ultimelor atributiuni militare ale cetatii Bran.

    Cetatea nu mai putea fi un paznic eficient al hotarului datorita schimbarii tacticii de lupta si a generalizarii armelor de foc performante. in 1836, de altfel, odata cu mutarea granitelor Ardealului cu Muntenia mai sus in munte, la Pajura, cetatea Bran pierde rolul de punct vamal, de granita, a statului austriac si odata cu aceasta controlul tranzitului comercial din zona. Activitatea cetatii se orienteaza exclusiv spre functia de administrare a domeniului, situatie ce va genera numeroase abuzuri din partea arendasilor si castelanilor. Aceste abuzuri au generat, in contextul miscarilor revolutionale de la 1848, o revolta locala, materializata prin organizarea branenilor in „garzi nationale” care au actionat impotriva castelanului si a garzii, alungandu-i din cetate. Iminenta razboiului ruso-romano-turc din 1877 a determinat armata austriaca sa ridice fortificatii de-a lungul granitei de rasarit a Ardealului. in acest context austriecii au ocupat cetatea Bran, inlocuindu-i acoperisul, (usor expus bombardamentelor) cu fasine, actiune ce a determinat grava deteriorare a sa. Luand act de cele intamplate orasul Brasov a cerut autoritatilor austriece restaurarea cetatii. Acestea au acceptat in cele din urma sa suporte costul reparatiilor facute intre 1883-1886, iar la 22 iulie 1888 au predat-o orasului Brasov. La scurt timp insa, orasul doneaza cetatea Oficiului silvic din Brasov. Din acel moment in ea locuind brigadieri silvici, padurari din Bran si temporar, in cateva camere oficiale, amenajate special, inspectorii silvici veniti de la Brasov. Oficiul silvic a detinut cetatea pana in anul 1918.